Nu ești autentificat.

#1 2014-03-23 11:36:26

Marcel
Owner
Din: Cluj-Napoca
Data înregistrării: 2005-01-28
Mesaje: 2.125
Website

Acvariul Diversa 60, 54 litri

Sâmbătă, în 15 martie 2014, site-ul a împlinit 11 ani. Dar anii trec şi se tot adună la vârsta Universului şi a locatarilor săi şi prea e nimic de făcut. A fost şi ziua Ungariei, cu toata politichia şi mitingurile din oraş aferente. La un moment dat poate mi-oi da şi eu cu părerea.

Dar până atunci, l-am cumpărat pe ăsta, un acvariu Diversa 60 de 54 de litri.:

DSCN2318_zps24910673.jpg

Iar luni, am pus primii peşti, ulterior dovedindu-se o mică mare greşeală. Sunt în plină perioadă de program supraîncărcat, de probleme care mai de care, de convulsii şi simptome de
"sleep deprivation" cronic. Mă cam grăbesc cam cu orice, nu pot dedica prea mult timp unui lucru pentru ca imediat sună telefonu sau emailu şi apoi trebuie să sar la altceva.

Am cumparat acvariul "de-a gata", mai scump decât unul făcut la comandă. M-am gândit sa nu-mi dea bătăi de cap, şi să aibă dotările necesare şi dimensionate pentru acvariu. Plus, că arată mai fain, mai ales capacul. Până la urmă forma capacului m-a făcut să aleg un model din ăsta. A fost şi mai scump pentru ca am vrut ca o latură să fie curbă.

Dar am rămas dezamăgit de filtru, pentru că e al naibii de zgomotos. În timpul zilei te obişnuiesti cu el, dar noaptea nu se poate dormi. Tare mi-i să nu-i afecteze şi pe peşti, pentru că ei îl ascultă tot timpu'.

Nu am facut aşa-numita ciclare a azotului, adică să amenajez acvariul fain-frumos, să pun apă şi mâncare, să dau drumu la caldură, aerare şi filtrare şi să-l las aşa o lună, fără peşti. Asta pentru ca să se formeze amoniacul şi nitriţii, apoi să apară bacteriile ce să le descompună în compuşi netoxici pentru peşti. Nu am aşteptat, pentru că nu am avut timp şi mai ales răbdare. Dar nici nu cred că o să o pot face prea curând, pentru că trebuie să opresc filtrul noaptea. Ori o să trebuiască să cumpăr un alt filtru, de preferat "dead-silent" dacă există, ori trebuie să văd cum îl pot amuţi pe acesta. Dar oricum, nu mai cumpăr pesti decât peste 1-2 luni, chiar o să rămân cu mai puţini sau nici unul.

Apropo de peşti, am cumpărat 4 Xipho (3 femele, din care două roşii şi una neagră şi un pic de roşu + 1 mascul), 4 Guppy (3 femele, 1 mascul), 2 Gourami (cică o femelă, cică un mascul), 2 Scalari (unul alb, unul negru), 2 Sanitari Corydoras (unul doarme intr-o plantă, unul sub filtru) şi 2 melci Pomacea care nu au rezistat.

Mă asteptam ca melcii să fie cei mai rezistenţi şi nepretenţioşi membri ai acvariului, dar uite că nu e aşa. Am dat căutări pe net şi mulţi au probleme cu ei. Oi mai încerca mai încolo cu ei. În rest, ceilalţi peşti par ok deocamdată, masculul de Xipho e tare derbedeu şi fustangiu, se ţine numai după femele. Chiar ieri, negresa-Xipho pare să se fi enervat şi l-a fugărit pe mascul prin tot acvariul. Guppy sunt mai mici acum şi cam au culoarea apei din acvariu şi aproape ca şi cum n-ar fi. Poate o să mai cumpăr câţiva, dar peste 1-2 luni. Gourami m-au pus pe gânduri câteva zile, pentru că se mai duceau pe fundul acvariului şi "hodineau" acolo... ori bolnavi, ori nu le convine ceva la apă, ori fug unul după celălalt până se obosesc. Scalarii par destul de animaţi, deocamdată. Şi mă mir de sanitari cum găsesc mâncare, dacă o găsesc.

Apa a devenit mai tulbure, încă nu-mi dau seama. Acvariu nou şi deciclat? Pietrişul încă cu particule prin el? Mâncare în exces? Astăzi sau mâine o să încerc să cumpăr o pompă din aceea cu sifon şi să văd cum funţionează sifonarea pietrişului. Am mai cumpărat Tetra EasyBalanc, le-am pus un picuţ că mi-i tare frică cu chimicale din astea.

Ca şi încheiere... NU recomand deţinerea unui acvariu cu peşti dacă sunt şi papagali în casă! Îi poate afecta pe papagali într-un mod critic şi ireversibil. Unele aspecte de întreţinere sunt invers... la peşti se încurajează dezvoltarea anumitor bacterii, iar papagali se descurajează. Apoi, apoi apa, atmosfera, hrana şi gestiunea unui acvariu pot îmbolnăvi papagalii. Infecţiile "water-borne" sunt printre cele mai grave şi mai greu de tratat la oameni şi la animale.

Papagalii şi păsările în general vor rămâne animalele mele de suflet chiar dacă sunt aproximativ 0,00000% şanse să mai am vreodată.

OK, ne revedem cam peste o lună, sper să se mai limpezească apa. Să fiţi cuminţi şi sănătate multă!

DSCN2329_zps8718810f.jpg


Pana la urma nu e chiar asa grav daca vorbesti cu dulapul. Mai rau e cand si dulapul vorbeste cu tine.

Deconectat

#2 2014-03-23 20:44:17

fox87
Membru
Data înregistrării: 2013-01-04
Mesaje: 716

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Salut Marcel
Despre ciclare ti-am povestit.
Fara ciclare nu vei avea decat probleme... Vei pierde timp si pesti... Chimicalele sunt bune, ajuta foarte mult in echilibrarea acvariului, dar folosite correct.
Aspirator iti faci dintr-un furtun pus in capul unui pet de 0.5l cu fundul taiat, si scurtezi sticla pana cand pietrisul se ridica si cade la loc. Mizeria pleaca pe furtun spre galeata.
Un acvariu mananca mult timp pana la stabilizare... Cam 6luni pt un incepator... Dupa aceea sub 10min pe zi, incluzand mentenanta a saptamanala.

Deconectat

#3 2014-03-23 20:50:01

fox87
Membru
Data înregistrării: 2013-01-04
Mesaje: 716

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Btw,
Pompa de aer e inutila...
Filtrul nu se opreste niciodata, cele mai silentioase filtre ieftine sunt hailea... Cred  ca un bt400 sau ceva mai mare un pic e OK... Resun sunt galagioase...

Deconectat

#4 2014-03-24 10:09:39

Marcel
Owner
Din: Cluj-Napoca
Data înregistrării: 2005-01-28
Mesaje: 2.125
Website

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Salut, stiam de ciclare, dar nu am avut rabdare. Oricum, daca era facuta ca la carte, oricum s-ar fi deciclat pe parcurs din cauza stangaciilor lipsei de experienta. Asa ca mai bine se va cicla pe parcurs, oricum nu mai iau pesti..

Am cumparat un sifon (crezi ca am timp de DIY? smile ) si azi am facut o schimbare partiala de apa si e mai limpede. Oricum, se mai limpezise pe parcursul zilei de ieri.  O sa vad daca pot cumpara un filtru Hailea, dar as vrea sa il incerc prima data. Merci de informatie.

Dar pana atunci, ne dam cu barca.

DSCN2335_zps66032c4e.jpg


Pana la urma nu e chiar asa grav daca vorbesti cu dulapul. Mai rau e cand si dulapul vorbeste cu tine.

Deconectat

#5 2014-03-24 21:14:18

fox87
Membru
Data înregistrării: 2013-01-04
Mesaje: 716

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Probabil se va cicla... Dar multa lume renunta la acvaristica pana la ciclare...
Eu am achizitionat candva un aspirator resun dar nu am fost multumit de el pana nu l-am ajustat.
Filtre mai sunt si altele... Eu sunt adeptul celor  externe...
Proba trebuie facuta sub apa, in aer toate bazaie...

Deconectat

#6 2014-03-24 23:26:10

adita
Administrator
Din: bucuresti
Data înregistrării: 2007-03-30
Mesaje: 3.555

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

sa-l stapanesti sanatos  smile si la cat mai multi ani siteului si forumului


" speranta moare ultima "

Deconectat

#7 2014-04-12 21:54:59

Marcel
Owner
Din: Cluj-Napoca
Data înregistrării: 2005-01-28
Mesaje: 2.125
Website

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Merci Adita.

Filtrele externe sunt foarte scumpe, iau încă două acvarii la preţul unui filtru extern... roll Dar m-am obişnuit şi cu acesta, l-am mutat mai departe de pat.


Pana la urma nu e chiar asa grav daca vorbesti cu dulapul. Mai rau e cand si dulapul vorbeste cu tine.

Deconectat

#8 2014-04-12 22:03:00

razvansoare
Membru
Din: Galati
Data înregistrării: 2014-04-07
Mesaje: 37

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

Sal mai ti multi ani deacum inainte si mult noroc in continuare big_smile

Deconectat

#9 2014-04-13 10:09:16

fox87
Membru
Data înregistrării: 2013-01-04
Mesaje: 716

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

marcel, filtrul de apa care se vede in prima poza e suficient, poate unul mai mare in locul lui, nu ai nevoie de bule de aer, nu ai nevoie de pompa de aer

Deconectat

#10 2014-04-13 10:10:33

fox87
Membru
Data înregistrării: 2013-01-04
Mesaje: 716

Re: Acvariul Diversa 60, 54 litri

poate un filtur de apa mai mare in general iti trebuie un debit declarat de vreo 7-10ori volumul acvariului, deci unul de 400-500l/h ar fi ok

Deconectat

Subsol forum